Dar unde erau mâinile acestui om minunat, care n-avea nevoie de ele ca s-o excite sau să se excite el însuși? În văltoarea minutelor de periculoasa nebunie, respirația lui don Mamerto devenea periculos de sacadată încăt, după ce a inundat-o, iar ea i-a raspuns cu un orgasm scurt și violetn, el a rămasa dintr-o dată perfect încremenit, de parcă ar fi vrut să prelungească clipa ducând-o în eternitate, sfărsit si fără respirație.
Lolita, Vladimir Nabokov
•martie 26, 2010 • Lasă un comentariuNoaptea nunții mi-a oferit oarece amuzament, iar în zori eram idiotul cuprins de istericale. Curând însă, realitatea a ieșit la suprafață. Buclele oxigenate și-au arătat rădăcinile brune; pe pielea rasă a piciorului puful s-a metamorfozat în spini; gura umedă și mobilă și-a dezvăluit jenant, orîăcat o îndestulan eu cu dragoste, asemănarea cu partea corespunzătoare din portretul (păstrat cu sfințenie) al mamei sale defuncte, care seamăna cu o broască; și în scurt timp, ăn locul fetiței palide ce făcea trotuarul, Humbert Humbert s-a pomenit că ține în brațe o babă, multă, grasă, cu picioare scurte, sâni mari și, practic, fără minte.
Poveste imorală, Rodica Ojog-Brașoveanu
•martie 10, 2010 • Lasă un comentariuCele mai puține șanse de reușită le oferă primele ore ale dimineții. Toți sunt capsați. N-au dormit îndeajuns, iar agenda de lucru care trebuieepuizată pînă la sfîrsitul orelor de program le dă amețeală. Pe grași nu trebuie să-i abordezi după gustarea de prînz. Iar au scrîntit-o cu regimul, au remușcări și sînt nervosi. Abulicii, dimpotrivă, sînt fiare ănainte de a fi băgat ceva la raft. Cu cucoanele te înțelegi cel mai bine între 10 și 12 antemeridian. Au avut timp să se machieze, arată încă proaspete și au apucat să-și bea cafeaua. Mai dificile sînt doamnele la menopauză.
Domnişoara Christina, Mircea Eliade
•ianuarie 16, 2010 • Lasă un comentariuParfumul de violete creştea acum cu noi puteri, cald, feminin, îmbrăţişându-l. Dar nu-l mai speria. Egor deschise larg ochii, căutând în întunerecul de lângă el. Când se apropiase Christina, cu ce paşi nesimţiţi venise ea atât de aproape de pat? Îi zâmbea acum.
…………
Ce necunoscut era glasul aceste, ce strein pe buzele ei mici şi roşii! Egor simţea otrava în sânge; o poftă nebunească, bestială, risipidu-i-se în trup.
…………
Simţi deodată gura Christinei căutându-i buzele. Gura ei era atât de fierbinte, încât Egor nu simţi, în cea dintâi clipă, decât o copleşitoare durere în tot trupul. Apoi, dulceaţa otrăvită i se prelinse în sânge. Nu se mai putea împotrivi. Răsuflarea lui trecu in răsuflarea Christinei şi buzele lui se lăsară supte, incendiate de gura ei, dulce ca o boală neînchipuită. Dezmierdarea era atât de sălbatecă, încât Egor lăcrăma, şi simţi cum i se despart oasele ţestei, cum i se moaie oasele şi carnea toată i se înfioară într-un spasm suprem.
Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun! Pascal Bruckner
•ianuarie 10, 2010 • Lasă un comentariuTotul începuse cu un an în urmă.
…………
Într-o dimineaţă, Moş Crăciun se trezi nespus de abătut. Tocmai înţelesese ceva îngrozitor: copiii nu-l mai iubeau, iar de respectat, îl respectau şi mai puţin. Îl tratau ca pe un moşneag pisălog, ca pe o vedetă răsuflată. Şi dacă ar fi fost vorba numai de copii! Toată lumea îl nesocotea: nu era invitat niciodată nici la Festivalul de la Cannes, nici la Oscarul de la Hollywood, nici la Marele Premiu de Formula 1. Doi bani nu dădeau pe el. Era prea de tot. Atunci, trecând de la amărăciune la mânie, luă o hotărâre radicală: va demisiona! Aţi citit bine: va demisiona. O să le arate el cine-i Moş Crăciun. O să-i scrie Secretarului General al Naţiunilor Unite o scrisoare prin care o să-i aducă la cunoştinţă că n-o să mai asigure serviciile de Crăciun nici pe data de 24 decembrie care vine şi nici în anii următori. O să-şi pună tolba-n cui. Adio, speţă ingrată! Apoi, cu un gest furios, trânti uşa căsuţei lui şi lăsă în plata Domnului speţa umană.
…………
Dragi copii, nu fiţi îngrijoraţi. Nu contează că Regele Crăciun are spaţiul lui VIP, rezervat la Ibiza, ca şi la saint Tropez, Roland Garros, şi Wimbledon; la 24 decembrie, anul următor, va fi la post: superb, strălucitor în mantia-i din blana de jder şi vizon, cu degetele pline de pietre preţioase.
Particule elementare, Michel Houellebecq
•decembrie 22, 2009 • Lasă un comentariuMorala pură este unică şi universală. Ea nu suferă, în timp, nici degradare, nici adăugire. Nu depinde de nici un factor istoric, economic, sociologic sau cultural: nu depinde de absolut nimic. Nedeterminată, ea determină. Necondiţionată, condiţionează. Altfel spus, e un absolut.
…………
Majoritatea femeilor au o adolescenţă febrilă, se interesează mult de baieţi şi de sex; apoi puţin câte puţin obosesc, nu prea mai au chef să desfacă picioarele, să se cabreze ca să-si arate fundul; caută o relaţie tandră pe care n-o găsesc, o pasiune pe care nu mai sunt capabile s-o simtă cu adevărat; incep atunci pentru ele anii dificili.
Urania, J.M.G. Le Clézio
•noiembrie 10, 2009 • Lasă un comentariuDoamnelor şi domnilor, pământul este pielea noastră. Asemenea pielii noastre, el se schimbă, îmbătrâneşte, devine mai fin sau se întăreşte, în funcţie de tratamentele primite, se crapă şi se răneşte. Acest pământ, pământul negru al grădinii Raiului pe care l-aţi primit moştenire voi, cei născuţi în Vale, sau imigranţii veniţi din alte părţi, acest pământ pe care v-aţi oprit, care vă hrăneşte, care vă ţine legaţi, nu cumva să credeţi că e veşnic. Pământul negru, cernoziomul sunt efemere, bogăţia lor nu dureaza decât o clipă. A fost nevoie de mii şi mii de secole pentru a-l fabrica, pentru a-l aduna în căuşul acestei Văi. Există în lume locuri la fel ca acesta, în Ucraina – ţara care a denumir cernoziomul -, în Rusia, în apropiere de Urali, în America de Nord, în statele Idho şi Wisconsin. În fiecare dintre aceste locuri, procesul de fabricare a urmat aceiaşi paşi: a fost nevoie înainte de toate de acele păduri de nepătruns, pârjolite, nimicite până la rădăcini, apoi de ierburi, de praful vulcanic şi de îndelungata secetă ce asigură penetrarea mineralelor. Astăzi, când priviţi această Vale, ce vedeţi? Pământul negru este acoperit de case, de străzi, de centre comerciale, iar noile cartiere ale oraşului elimină în fiecare zi ape menajere, nitraţi, fosfor, pe care acest pământ nu mai are timp sa le dizolve.
…………
Solul este <<nodul>> ecosferei, doamnelor şi domnilor, solul pe care mergeţi, de pe urma căruia mâncaţi, solul este pielea, viaţa dumneavoastră. Dacă nu-t trataţi cum se cuvine, îl veţi pierde, pentru că un sol degradat nu se recuperează. Când se distruge, e nevoie de mii şi mii de ani ca pământul să inventeze unul nou.
…………
Protejaţi-vă pielea, doamnelor şi domnilor, respectaţi-o, aerisiţi-o, drenaţi-o, interziceţi folosirea excesiva a îngrăşămintelor, construiţi rezervoare pentru a o adăpa, terase pentru a o consolida, plantaţi arbori cu rădăcini adănci, interziceţi construcţiile şi asfalturile, deturnaţi apele negre spre bazine de decantare.
…………
Am zugrăvit pentru dumneavoastră, în cuvintele mele, portretul acestei Văi şi al pământurilor ei roditoare, de când s-au format din pădure şi până astăzi, în epoca monoculturii intensive. Făcând acest lucru, mi s-a părut că vă descriu un trup de femeie, un trup viu, cu pielea smeadă, impregnat de căldura vulcanilor şi de tandreţea ploilor, un trup de femeie amerindiană plin de forţă şi tinereţe. Aveţi grijă ca acest trup de femeie atât de frumos şi de darnic să nu ajungă, din cauza lăcomiei sau a inconştienţei dumneavoastră, un trup uscat şi sterp, de bătrână cu pielea cenuşie, descărnată, sortită morţii nu peste multă vreme.

Halterofilul din Vitan, Maria Manolescu
•octombrie 30, 2009 • Lasă un comentariuContesa lui era prea obişnuită cu tramvaiele, aici a fost greşeala, şi într-o zi, era pe 25, ca acum, Contesa era la plimbare cu el şi a văzut un tramvai şi a fugit în faţa lui, lătra bucuroasă, voia să se plimbe cu el. Şi gata. Domnul Popa a sărit, a învelit-o cu cămaşa lui, nu-i mai păsa că n-aavea maieu şi se holbau cucoanele la burta lui cu păr şi problema de la buric, el o ţinea pe Contesa în cămaşă şi a dus-o tot cu tramvaiul ăla, că trecea pe la spital. S-au stricat şi tramvaiele alea, îşi şterse el discret o lacrimă. Tramvaiele nemţeşti, bune, peste tot scria nicht, nicht, şi el se uita la Contesa şi Contesa nicht.
…………
Dragă Contesă, iată că a mai trecut o luna. Îmi pare rău că am nimerit chiar pe mormântul tău, dar acum suntem chit, mai ţii minte când te-ai pişat pe mormântul lu socru-meu, săracu, şi soacră-mea şi cu nevastă-mea nu mi-au spălat nimic o lună de zile, au zis că să-mi speli tu, dacă tot te iubesc aşa tare şi nu vreau să te dau la ţară ! Poate că era mai bine dacă te dădeam la ţară, poate că trebuia să mergem împreună la ţară. Of ! Nevastă-mea, că tot am zis de ea, s-a trezit acuma că vrea un copilaş, de parcă când ai cinzeci de ani, nevastă, trăieşti în România, ai lucrat pe şantier şi eşti patron de bar, ai chelie, burtică şi o ciupercă supărătoare între degetele de la picioare, şi mai eşti din când în când şi poponar, îţi mai vine să faci copii !

Trei zile cu mama, François Weyergans
•octombrie 25, 2009 • Lasă un comentariuSă faci reproşuri cuiva este o activitate foarte plăcută, iar, dacă ştii bine persoana, e chiar parfum. E un mod de a exorciza dragostea pe care i-o porţi. În caz contrar ar fi sufocant.
…………
Oare cunoaştem vreodată viaţa adevărată a părinţilor noştri ? Nu ne petrecem viaţa trecând pe lângă cea a oamenilor pe care îi iubim ? Era cam trist să te gândeşti la astfel de lucruri, dar nu şi lipsit de adevăr.
…………
Am ajuns la o vârstă când nu te mai faci bine, treci de la o boală la alta. Vindecarea e moartea.

Posibilitatea unei insule, Michel Houellebecq
•septembrie 26, 2009 • Lasă un comentariuCuvântul distruge, cuvântul desparte, iar când între un bărbat şi o femeie rămâne doar cuvântul, relaţia se consideră pe drept cuvânt terminată. Când însă este însoţit, îmblânzit şi într-un fel sanctificat de mângâieri, cuvântul însuşi poate dobândi un sens diferit, mai puţin dramatic, dar mai profund, sensul unui contrapunct intelectual detaşat, fără miză imediată, liber.
…………
Singură noastră şansa de supravieţuire, când eşti sincer îndrăgostit, este să i-o ascunzi femeii iubite, să simulezi detaşarea, în orice împrejurare. Oricum (…): iubirea te face slab, iar cel mai slab din cuplu este oprimat, torturat şi finalmente ucis de celălalt, care, la rându-i, oprimă, torturează şi ucide fără rea intenţie, fără măcar să simtă plăcere, cu o totală indiferentă; iată ce numesc oamenii, de obicei, iubire.
…………
- Vezi tu, Daniel, mi-a spus el cu o tristeţe reală, surprinzătoare la el, singurul proiect al omenirii e să se reproducă, să continue specia. Este, în chip evident, un ţel neînsemnat, dar oamenii îl urmăresc cu o tenacitate înfricoşătoare (…) vor copii, copii asemenatori cu ei, ca să-şi sape propriul mormânt şi să perpetueze condiţiile nefericirii.







