I'd much rather be happy than right, any day

Urania, J.M.G. Le Clézio

In Le Clézio on noiembrie 10, 2009 at 7:17 pm

Doamnelor şi domnilor, pământul este pielea noastră. Asemenea pielii noastre, el se schimbă, îmbătrâneşte, devine mai fin sau se întăreşte, în funcţie de tratamentele primite, se crapă şi se răneşte. Acest pământ, pământul negru al grădinii Raiului pe care l-aţi primit moştenire voi, cei născuţi în Vale, sau imigranţii veniţi din alte părţi, acest pământ pe care v-aţi oprit, care vă hrăneşte, care vă ţine legaţi, nu cumva să credeţi că e veşnic. Pământul negru, cernoziomul sunt efemere, bogăţia lor nu dureaza decât o clipă. A fost nevoie de mii şi mii de secole pentru a-l fabrica, pentru a-l aduna în căuşul acestei Văi. Există în lume locuri la fel ca acesta, în Ucraina – ţara care a denumir cernoziomul -, în Rusia, în apropiere de Urali, în America de Nord, în statele Idho şi Wisconsin. În fiecare dintre aceste locuri, procesul de fabricare a urmat aceiaşi paşi: a fost nevoie înainte de toate de acele păduri de nepătruns, pârjolite, nimicite până la rădăcini, apoi de ierburi, de praful vulcanic şi de îndelungata secetă ce asigură penetrarea mineralelor. Astăzi, când priviţi această Vale, ce vedeţi? Pământul negru este acoperit de case, de străzi, de centre comerciale, iar noile cartiere ale oraşului elimină în fiecare zi ape menajere, nitraţi, fosfor, pe care acest pământ nu mai are timp sa le dizolve.

Solul este <<nodul>> ecosferei, doamnelor şi domnilor, solul pe care mergeţi, de pe urma căruia mâncaţi, solul este pielea, viaţa dumneavoastră. Dacă nu-t trataţi cum se cuvine, îl veţi pierde, pentru că un sol degradat nu se recuperează. Când se distruge, e nevoie de mii şi mii de ani ca pământul să inventeze unul nou.

Protejaţi-vă pielea, doamnelor şi domnilor, respectaţi-o, aerisiţi-o, drenaţi-o, interziceţi folosirea excesiva a îngrăşămintelor, construiţi rezervoare pentru a o adăpa, terase pentru a o consolida, plantaţi arbori cu rădăcini adănci, interziceţi construcţiile şi asfalturile, deturnaţi apele negre spre bazine de decantare.

Am zugrăvit pentru dumneavoastră, în cuvintele mele, portretul acestei Văi şi al pământurilor ei roditoare, de când s-au format din pădure şi până astăzi, în epoca monoculturii intensive. Făcând acest lucru, mi s-a părut că vă descriu un trup de femeie, un trup viu, cu pielea smeadă, impregnat de căldura vulcanilor şi de tandreţea ploilor, un trup de femeie amerindiană plin de forţă şi tinereţe. Aveţi grijă ca acest trup de femeie atât de frumos şi de darnic să nu ajungă, din cauza lăcomiei sau a inconştienţei dumneavoastră, un trup uscat şi sterp, de bătrână cu pielea cenuşie, descărnată, sortită morţii nu peste multă vreme.

Urania - JMG Le Clezio

Halterofilul din Vitan, Maria Manolescu

In Manolescu on octombrie 30, 2009 at 7:06 am

Contesa lui era prea obişnuită cu tramvaiele, aici a fost greşeala, şi într-o zi, era pe 25, ca acum, Contesa era la plimbare cu el şi a văzut un tramvai şi a fugit în faţa lui, lătra bucuroasă, voia să se plimbe cu el. Şi gata. Domnul Popa a sărit, a învelit-o cu cămaşa lui, nu-i mai păsa că n-aavea maieu şi se holbau cucoanele la burta lui cu păr şi problema de la buric, el o ţinea pe Contesa în cămaşă şi a dus-o tot cu tramvaiul ăla, că trecea pe la spital. S-au stricat şi tramvaiele alea, îşi şterse el discret o lacrimă. Tramvaiele nemţeşti, bune, peste tot scria nicht, nicht, şi el se uita la Contesa şi Contesa nicht.

…………

Dragă Contesă, iată că a mai trecut o luna. Îmi pare rău că am nimerit chiar pe mormântul tău, dar acum suntem chit, mai ţii minte când te-ai pişat pe mormântul lu socru-meu, săracu, şi soacră-mea şi cu nevastă-mea nu mi-au spălat nimic o lună de zile, au zis că să-mi speli tu, dacă tot te iubesc aşa tare şi nu vreau să te dau la ţară ! Poate că era mai bine dacă te dădeam la ţară, poate că trebuia să mergem împreună la ţară. Of ! Nevastă-mea, că tot am zis de ea, s-a trezit acuma că vrea un copilaş, de parcă când ai cinzeci de ani, nevastă, trăieşti în România, ai lucrat pe şantier şi eşti patron de bar, ai chelie, burtică şi o ciupercă supărătoare între degetele de la picioare, şi mai eşti din când în când şi poponar, îţi mai vine să faci copii !

coperta

Trei zile cu mama, François Weyergans

In Weyergans on octombrie 25, 2009 at 12:50 pm

Să faci reproşuri cuiva este o activitate foarte plăcută, iar, dacă ştii bine persoana, e chiar parfum. E un mod de a exorciza dragostea pe care i-o porţi. În caz contrar ar fi sufocant.

…………

Oare cunoaştem vreodată viaţa adevărată a părinţilor noştri ? Nu ne petrecem viaţa trecând pe lângă cea a oamenilor pe care îi iubim ? Era cam trist să te gândeşti la astfel de lucruri, dar nu şi lipsit de adevăr.

…………

Am ajuns la o vârstă când nu te mai faci bine, treci de la o boală la alta. Vindecarea e moartea.

trei zile cu mama