Doamnelor şi domnilor, pământul este pielea noastră. Asemenea pielii noastre, el se schimbă, îmbătrâneşte, devine mai fin sau se întăreşte, în funcţie de tratamentele primite, se crapă şi se răneşte. Acest pământ, pământul negru al grădinii Raiului pe care l-aţi primit moştenire voi, cei născuţi în Vale, sau imigranţii veniţi din alte părţi, acest pământ pe care v-aţi oprit, care vă hrăneşte, care vă ţine legaţi, nu cumva să credeţi că e veşnic. Pământul negru, cernoziomul sunt efemere, bogăţia lor nu dureaza decât o clipă. A fost nevoie de mii şi mii de secole pentru a-l fabrica, pentru a-l aduna în căuşul acestei Văi. Există în lume locuri la fel ca acesta, în Ucraina – ţara care a denumir cernoziomul -, în Rusia, în apropiere de Urali, în America de Nord, în statele Idho şi Wisconsin. În fiecare dintre aceste locuri, procesul de fabricare a urmat aceiaşi paşi: a fost nevoie înainte de toate de acele păduri de nepătruns, pârjolite, nimicite până la rădăcini, apoi de ierburi, de praful vulcanic şi de îndelungata secetă ce asigură penetrarea mineralelor. Astăzi, când priviţi această Vale, ce vedeţi? Pământul negru este acoperit de case, de străzi, de centre comerciale, iar noile cartiere ale oraşului elimină în fiecare zi ape menajere, nitraţi, fosfor, pe care acest pământ nu mai are timp sa le dizolve.
Solul este <<nodul>> ecosferei, doamnelor şi domnilor, solul pe care mergeţi, de pe urma căruia mâncaţi, solul este pielea, viaţa dumneavoastră. Dacă nu-t trataţi cum se cuvine, îl veţi pierde, pentru că un sol degradat nu se recuperează. Când se distruge, e nevoie de mii şi mii de ani ca pământul să inventeze unul nou.
Protejaţi-vă pielea, doamnelor şi domnilor, respectaţi-o, aerisiţi-o, drenaţi-o, interziceţi folosirea excesiva a îngrăşămintelor, construiţi rezervoare pentru a o adăpa, terase pentru a o consolida, plantaţi arbori cu rădăcini adănci, interziceţi construcţiile şi asfalturile, deturnaţi apele negre spre bazine de decantare.
Am zugrăvit pentru dumneavoastră, în cuvintele mele, portretul acestei Văi şi al pământurilor ei roditoare, de când s-au format din pădure şi până astăzi, în epoca monoculturii intensive. Făcând acest lucru, mi s-a părut că vă descriu un trup de femeie, un trup viu, cu pielea smeadă, impregnat de căldura vulcanilor şi de tandreţea ploilor, un trup de femeie amerindiană plin de forţă şi tinereţe. Aveţi grijă ca acest trup de femeie atât de frumos şi de darnic să nu ajungă, din cauza lăcomiei sau a inconştienţei dumneavoastră, un trup uscat şi sterp, de bătrână cu pielea cenuşie, descărnată, sortită morţii nu peste multă vreme.
